Skip to main content

Alternativa colindelor consacrate

Anul trecut făceam o mică sortare a unor cântecele de iarnă și am zis să le scot „de la naftalină”. Pentru că toată lumea este sătulă de sobrietatea muzicii prestată în această perioadă, dar (poate) și de Fuego, Hrușcă și Ștefan Bănică Jr, vă invit să încercați muzica de mai jos:














Popular posts from this blog

De-ar fi fost România monarhie, ar fi fost mai bine?

                 Fac un exercițiu de imaginație. Chiar încerc să mă gândesc la România dacă ar fi revenit la monarhie imediat după revoluție ... Ar fi fost mai bine, ar fi fost mai rău sau ar fi fost tot pe acolo?
                Indiferent dacă ești monarhist sau capitalist, cinstit este să recunoști legitimitatea monarhiei imediat după revoluție, căci aceasta ar fi trebuit să fie forma noastră de guvernământ. Eu unul nu sunt monarhist nici cât negru sub unghii. Prefer republica și un președinte la putere de care mai poți scăpa după cinci ani.
                Mihai, însă, mi-a plăcut ca persoană și mi s-a părut un model pentru țara noastră și da, cred că el ar fi fost prielnic pentru destinul țării, dar nu știu ce aș putea spune despre ceilalți membri ai casei regale. Cumva, un șir al evenimentelor ...

Ești sigur de plățile pe care le faci cu cardul tău bancar?

Sărbătorile se apropie cu pași rapizi și este un moment în care, inevitabil, începem să facem cumpărături.

              Din cauza timpului limitat și, ce-i drept, din cauza comodității, retail-ul se mută din ce în ce mai mult în online, astfel că devii din ce în ce mai nevoit să plătești cu un card bancar, fie el de debit sau de credit.
                Nu cu mult timp în urmă auzeam diferite persoane extrem de reticente în a-și pune datele bancare pe un site. De fapt chiar am rămas surprins că vorbim și despre ăștia mai tineri care nu folosesc un card atunci când vor să cumpere online, deși sunt conștienți că este mai simplu și mai comod.

2018

Ce voi urmări în 2018:

Politică și economie
-Mai mult ca niciodată mă interesează Regatul Unit pentru că a devenit noua mea casă pentru o perioadă nedeterminată. Brexit-ul încă se negociază și este dureros: Scoția nu are decât motive de supărare, există riscul de a se pune graniță între Irlanda și Irlanda de Nord, cu toate că nu asta prevedea Good Friday Agreement (tratatul care a adus liniștea între cele două Irlande). Din punct de vedere economic vor pierde în ceea ce privește comerțul cu Germania, Franța și Olanda, însă vor încerca să compenseze prin comerț cu alte state din afara continentului european, deci în Commonwealth, China și Statele Unite ale Americii. Dar ce ne facem și cu acest Commonwealth? Vremuri întunecate ar veni pentru monarhie în cazul în care 2018 va fi anul în care Lizzie (Regina Elisabeta a II-a) va deceda și în locul ei va veni Prințul Charles. Căci, deși este foarte apreciat în România, nu același lucru se poate spune la el acasă, iar Labour Party a obținut un…