Skip to main content

E-book sau cum cititul capătă alte forme. Asta dacă vrei ...


De aproximativ jumătate de an sunt un fericit deținător al unui Kindle. Simplu, cumpărat la reducere de pe Emag (în vară am dat pe el aproximativ 300 de lei) și pentru mine cât se poate de util. Dacă aș fi putut renunța la Wi-Fi ca să fie mai ieftin, aș fi renunțat cu cea mai mare plăcere.



Am recomandat la multă lume să-și cumpere (un prieten chiar își cumpărase unul cu puțin timp înaintea mea), în timp ce alții au spus că ar avea de gând să-și cumpere unul în viitorul apropiat. Puțini, de altfel, față de cei care au spus că preferă să simtă „hârtia în mână”.

Cât sunt student (așa, ca să am și eu o scuză), am să spun următoarele: prefer un Kindle și ceva piraterie ca să fac rost de cărțile de care am nevoie la facultate sau chiar pentru mine. Să cumperi fiecare carte și să-ți umpli o bibliotecă de dragul unor principii, spațiului liber sau de a te afișa în fața musafirilor este ok (de altfel și eu încerc să cumpăr din cărțile care-mi plac), dar de dragul creierului nostru și al bugetului destul de restrâns (din păcate, ce e scris nu e și ieftin) aș prefera să merg pe low cost.

În plus de asta, un e-book are câteva avantaje pe care cărțile nu le au. În primul rând este vorba despre greutate. Îl poți ține într-o singură mână fără nicio problemă (al meu are butoane de schimbat pagina pe ambele părți, deci dacă-l mut din stânga în dreapta sau invers nu mă deranjează cu nimic) și poți pune mai multe cărți în el. În plus, îți poți mări scrisul. Nu miroase a hârtie, într-adevăr, dar mirosul husei din piele e un substitut destul de drăguț. Luminozitatea este cât se poate de realistă, precum ai citi o cartea adevărată. La o adică, seara ai nevoie de o lumină ca să poți citi.

Dacă cineva își dorește să citească mult și fără să cheltuie bani (asta doar curentul care-l consumă aparatul când îl încarci, aproximativ la șapte zile și banii de achiziție + gadget), atunci e foarte ok. Dacă nu, spor în a aștepta banii să vă cumpărați toate cărțile și în a vă rupe mâinile când le citiți :P

PS: am citit toate cărțile din A Song of Ice and Fire (Game of Thrones) în trei luni. Primul volum l-am citit pe Kindle, în timp ce restul de patru volume le-am citit tipărite. Sincer, aș fi preferat să le convertesc pe toate din .pdf în .mobi.

Popular posts from this blog

De-ar fi fost România monarhie, ar fi fost mai bine?

                 Fac un exercițiu de imaginație. Chiar încerc să mă gândesc la România dacă ar fi revenit la monarhie imediat după revoluție ... Ar fi fost mai bine, ar fi fost mai rău sau ar fi fost tot pe acolo?
                Indiferent dacă ești monarhist sau capitalist, cinstit este să recunoști legitimitatea monarhiei imediat după revoluție, căci aceasta ar fi trebuit să fie forma noastră de guvernământ. Eu unul nu sunt monarhist nici cât negru sub unghii. Prefer republica și un președinte la putere de care mai poți scăpa după cinci ani.
                Mihai, însă, mi-a plăcut ca persoană și mi s-a părut un model pentru țara noastră și da, cred că el ar fi fost prielnic pentru destinul țării, dar nu știu ce aș putea spune despre ceilalți membri ai casei regale. Cumva, un șir al evenimentelor ...

Ești sigur de plățile pe care le faci cu cardul tău bancar?

Sărbătorile se apropie cu pași rapizi și este un moment în care, inevitabil, începem să facem cumpărături.

              Din cauza timpului limitat și, ce-i drept, din cauza comodității, retail-ul se mută din ce în ce mai mult în online, astfel că devii din ce în ce mai nevoit să plătești cu un card bancar, fie el de debit sau de credit.
                Nu cu mult timp în urmă auzeam diferite persoane extrem de reticente în a-și pune datele bancare pe un site. De fapt chiar am rămas surprins că vorbim și despre ăștia mai tineri care nu folosesc un card atunci când vor să cumpere online, deși sunt conștienți că este mai simplu și mai comod.

2018

Ce voi urmări în 2018:

Politică și economie
-Mai mult ca niciodată mă interesează Regatul Unit pentru că a devenit noua mea casă pentru o perioadă nedeterminată. Brexit-ul încă se negociază și este dureros: Scoția nu are decât motive de supărare, există riscul de a se pune graniță între Irlanda și Irlanda de Nord, cu toate că nu asta prevedea Good Friday Agreement (tratatul care a adus liniștea între cele două Irlande). Din punct de vedere economic vor pierde în ceea ce privește comerțul cu Germania, Franța și Olanda, însă vor încerca să compenseze prin comerț cu alte state din afara continentului european, deci în Commonwealth, China și Statele Unite ale Americii. Dar ce ne facem și cu acest Commonwealth? Vremuri întunecate ar veni pentru monarhie în cazul în care 2018 va fi anul în care Lizzie (Regina Elisabeta a II-a) va deceda și în locul ei va veni Prințul Charles. Căci, deși este foarte apreciat în România, nu același lucru se poate spune la el acasă, iar Labour Party a obținut un…