Skip to main content

Nu ne batem cu francezii decât la fotbal ... și la idioțenie


Hai să vă zic - scriu - o povestioară. De fapt, hai mai multe că e duminică și nu aveți nimic mai important de făcut în această zi frumoasă și Ortodoxă decât să stați să-mi citiți mie blogul. Suntem proști, atât noi, cât și francezii. Proști că ne huiduim unii pe alții așa, de-aiurea și proști că ne și dăm apă la moară. 


Ieri s-au aflat grupele pentru EURO 2016 și am aflat că am picat cu Franța, Elveția și Albania. Zic, bă, e bine! Merg și eu pe principiul minimului pe care-l poate face nea' Puiu (selecționerul, Senatorul și Generalul de armată): o iei din toate părțile de la francezi (și să sperăm că toți din grupă o vor lua astfel), facem un egal cu Elveția și batem tare (bă, da' tare!) Albania. Evident, toate trei posibilitățile sunt cât se poate de dificile, dar parcă e o grupă mai de Doamne-ajută decât cea din 2008, ultima oară când am ajuns și noi la un european.

Legenda spune că România se califică la europene din opt în opt ani: 2000, 2008 și 2016. Orice-ar spune unii și alții, Victor Pițurcă a avut un pic de contribuție pentru fiecare calificare în parte. A fost selecționer între '98 și '99, 2004 și 2009, dar și în perioada 2011-2014. La ultimul EURO la care a participat țara noastră am picat tot cu Franța în grupă, doar că i-am mai avut pe italieni și pe olandezi. 

Încă din 2000 erau scandaluri între francezi și români d-astea de 1 vs 1 cum s-ar zice în limbajul meu de ga(y)mer: în presa din hexagon eram făcuți milogi, țigani și mai știu eu cum. Noi românii, cei mai drepți și mai viteji dintre traci, probabil am făcut spume la gură și le-am spus că noi am inventat roata, grătarul și croasantu' cu gem (doar nu vă așteptați de la mine să scriu croasant cum trebuie, nu?!)

Aveam șase ani pe atunci, dar cu ocazia EURO 2000 am aflat cât de mare este lumea, deși atunci era vorba doar despre Europa. Tata cumpărase programul meciurilor din TV Mania (avea altă denumire pe vremea aceea) și eu mă holbam ca prostul în revistă pentru că erau multe culori datorită drapelurilor fiecărei țări. Nu știam să citesc, așa că învățasem țările după drapel. Tata era mândru nevoie mare când mă întreba „cine urmează să joace?” și eu mă uitam în revistă și-i spuneam citind culorile.

Nu apucasem să jucăm cu Franța pentru că ne bătuseră italienii în sferturi cu 2 - 0 după ce i-am trimis pe englezi și pe nemți acasă încă din grupe, dar îmi plăcea steagul lor cu albastru alb și roșu. De altfel mi-a plăcut și jocul francez din acea perioadă glorioasă în care Zidane încă juca cu picioarele după minge, nu cu capul după cel care l-a înjurat (2006, never forget).

După ceva ani și citind istoria Franței și legăturile pe care le-am avut cu românii am purtat în continuare o stimă față de ei. Mi-am promis încă de dinainte să intru în gimnazială că voi învăța limba franceză, dar am eșuat lamentabil și nici în liceu nu m-am chinuit prea mult să fac asta. Am fost în Franța la 14 ani și, probabil dintr-un exces de „patriotardism” am zis că-i nașpa la ei - undeva, în mintea mea, mă așteptam să văd cum se plimbă câinii cu covrigi în coadă -. Totuși la Disneyland a fost mișto, n-am ce zice. 

În fine, după am avut o perioadă în care am crezut și eu că românii sunt cei mai drepți și mai viteji dintre traci (aoleu, înspre finalul liceului mai c-o luam razna), dar m-am mai calmat, zic eu. Am reînceput să interacționez cu ceea ce înseamnă Franța în ultimii ani. Am fost cinci veri la rând la ARTmania și într-una din ele am cunoscut-o pe Juliene, o fată venită din hexagon, foarte simpatică și cu care am vorbit în (ha) română. A fost ambiția ei să învețe limba mioritică (și vă spun c-o vorbește bine, dat fiind că nu-i cea mai ușoară limbă din lumea asta). Am învățat multe de la ea și am început să văd lucrurile altfel. Îmi făcusem prieteni francezi în League of Legends și deși nu jucau prea bine, mă amuzam copios cu ei pe Skype. Din nou, unul dintre ei vorbea română (mama lui era româncă și mi-a zis că a învățat singur, a avut el dorința asta) și îmi era traducător atunci când camarazii lui o dădeau pe „frengleză” (un fel de romgleză, dar mai rafinată). În București am cunoscut studenți din Franța veniți cu Erasmus, în Sibiu am mai cunoscut și alți turiști din hexagon. Să nu mai vorbesc despre cultura franceză - dificilă de digerat așa cum sunt operele lui Balzac și Camus - care ne-a influențat nu numai pe noi și într-un mod deosebit de puternic, cât și cultura universală. 

Revenind iar la fotbal, văd că unii mioritici (pardon, pui de daci drepți și viteji și frumoși) au început să promoveze una-două postări de pe Twitter prin care câțiva cetățeni francezi (presupunem doar) au zis că vor juca cu „țiganii” în grupă, motiv numai bun să ne luăm de ei și să-i facem în toate felurile pe ei și nația lor ... Populația Franței este de aproximativ 67 de milioane de cetățeni și noi judecăm după câteva postări de pe net! N-am să înțeleg niciodată cum de un singur om ajunge să fie considerat vocea unui întreg popor și cum noi ajungem să credem asta!  

Voi ăștia de vă mai luați de francezi: sunteți cu mintea uscată și netedă grav de tot și nici nu știu ce să-mi doresc mai bun pentru voi ... să rămâneți sau să plecați? Pe de-o parte, indiferent cât de globalist aș fi eu și oricât încerc să privesc lumea CA UN ANSAMBLU COMPLEX DE NAȚIUNI INTERDEPENDENTE, tot țin la țara asta și mi-ar fi milă ca numai retardații care nu pot face distincția dintre particular și general să rămână aici. Pe de altă parte, dacă voi ar fi să plecați afară, atunci aș înțelege de ce de-alde Marine Le Pen câștigă alegerile în Franța și tot felul de alte partide populiste și obscure finanțate de tovarășul Putin prin alte țări (ok, gata, mă opresc aici) de ne întoarcem înapoi cu câteva decenii.
/ragequit

Da, am exagerat și sincer nici nu-mi pasă, poa' să se supere cine-o vrea și să vină să mi-o zică în față (1 vs 1 noob). Atât Franța cât și România au diferite dimensiuni și diferite forme, depinde doar de tine pe care vrei s-o vezi. Dacă ești înapoiat mintal, vezi România lui Becali și a pupătorilor de moaște și a altor atrocități de pe la noi. Îi consideri în continuare pe țigani ca fiind flagelul societății fără să înțelegi că ei au fost - și sunt - marginalizați de secole și că nu le-a oferit nimeni, niciodată șanse reale de integrare în societate (citiți naibii cărți despre istoria lor în România, dacă tot sunteți așa șmecheri să-i înjurați și să-i blamați. Ați fi surprinși ce bibliografie consistentă s-a format în ultimii ani pe această temă).

Eu, în schimb - și aici am să preiau câteva idei dintr-o discuție cu bunul meu prieten Beb - prefer să văd România lui Noica, Cioran și Eliade. România celor care au suflet și spirit și a celor care se luptă pentru cei aproape de ei. România celor care încearcă să facă un viitor mai bun nu numai pentru ei, ci pentru toți. România celor care știu că lucrurile nu sunt bune și că trebuie schimbate și că pentru asta nu e nevoie să arăți cu degetul spre nimeni. La fel, eu vreau să văd Franța în care oameni precum Juliene și alții cu suflete înălțătoare fac discuțiile la un pahar (de fapt sticle) de vin să dureze până dimineață. Vreau să văd Franța lui Raymond Aron și a lui Pierre Manent, a cardinalului Richelieu și a lui Victor Hugo. 

Ar cam trebui să mă apropii de sfârșit că am scris destul. În fine, vă las pe moment, eu abia aștept să văd EURO 2016 chiar dacă mă așteaptă vremuri interesante pe atunci. Din 2000 și până acum aștept orice turneu final de fotbal cu sufletul la gură. Acum că s-a calificat și România, am motive în plus să mă uit și vreau să văd sport, vreau fotbal de calitate și poate învață naibii și românii să glumească. Vă dau un exemplu:

Un țigan (a se citi român) s-a dus să buzunărească un francez. Când a simțit o mână că se apropie de el, francezul a urlat în gura mare, a ridicat mâinile și a zis: MĂ PREDAU!



Gluma asta mi-a venit pe moment și-i atât de bună dacă știi istorie ... în fine, toate bune la toată lumea, mai puțină ură și mai multă materie cenușie! Voi încheia în glorie, citându-l pe bunul meu prieten Radu Cristea care, de altfel, face facultate în limba franceză: mange ma baguette.


Popular posts from this blog

De-ar fi fost România monarhie, ar fi fost mai bine?

                 Fac un exercițiu de imaginație. Chiar încerc să mă gândesc la România dacă ar fi revenit la monarhie imediat după revoluție ... Ar fi fost mai bine, ar fi fost mai rău sau ar fi fost tot pe acolo?
                Indiferent dacă ești monarhist sau capitalist, cinstit este să recunoști legitimitatea monarhiei imediat după revoluție, căci aceasta ar fi trebuit să fie forma noastră de guvernământ. Eu unul nu sunt monarhist nici cât negru sub unghii. Prefer republica și un președinte la putere de care mai poți scăpa după cinci ani.
                Mihai, însă, mi-a plăcut ca persoană și mi s-a părut un model pentru țara noastră și da, cred că el ar fi fost prielnic pentru destinul țării, dar nu știu ce aș putea spune despre ceilalți membri ai casei regale. Cumva, un șir al evenimentelor ...

Ești sigur de plățile pe care le faci cu cardul tău bancar?

Sărbătorile se apropie cu pași rapizi și este un moment în care, inevitabil, începem să facem cumpărături.

              Din cauza timpului limitat și, ce-i drept, din cauza comodității, retail-ul se mută din ce în ce mai mult în online, astfel că devii din ce în ce mai nevoit să plătești cu un card bancar, fie el de debit sau de credit.
                Nu cu mult timp în urmă auzeam diferite persoane extrem de reticente în a-și pune datele bancare pe un site. De fapt chiar am rămas surprins că vorbim și despre ăștia mai tineri care nu folosesc un card atunci când vor să cumpere online, deși sunt conștienți că este mai simplu și mai comod.

2018

Ce voi urmări în 2018:

Politică și economie
-Mai mult ca niciodată mă interesează Regatul Unit pentru că a devenit noua mea casă pentru o perioadă nedeterminată. Brexit-ul încă se negociază și este dureros: Scoția nu are decât motive de supărare, există riscul de a se pune graniță între Irlanda și Irlanda de Nord, cu toate că nu asta prevedea Good Friday Agreement (tratatul care a adus liniștea între cele două Irlande). Din punct de vedere economic vor pierde în ceea ce privește comerțul cu Germania, Franța și Olanda, însă vor încerca să compenseze prin comerț cu alte state din afara continentului european, deci în Commonwealth, China și Statele Unite ale Americii. Dar ce ne facem și cu acest Commonwealth? Vremuri întunecate ar veni pentru monarhie în cazul în care 2018 va fi anul în care Lizzie (Regina Elisabeta a II-a) va deceda și în locul ei va veni Prințul Charles. Căci, deși este foarte apreciat în România, nu același lucru se poate spune la el acasă, iar Labour Party a obținut un…